Italiană

Lingua italiana

Numărul vorbitorilor nativi

în jur de 65 milioane

Limbă oficială în

Italia, Elveția, San Marino, Vatican, UE

Limba minoritară în

Croația și Slovenia

Limba în diaspora

Brazilia (25 mil.), Argentina (24 mil.), SUA (18 mil.), Canada (1.5 mil.), Uruguay (1.5 mil.), Australia (0.85 mil.) etc.

Alfabet
Latină, 21

Cazuri gramaticale
0

Cod lingvistic
it, ita

Tipologie lingvistică
flexionar , Limbă pro-drop, limbă cu subiect nul/subînțeles , SVO

Familie lingvistică
Indo-Europeană, Romanică, Italo-Dalmațiană

Numărul dialectelor
7 grupe principale

Cel mai lung cuvânt

precipitevolissimevolmente

foarte repede, agitat

A fost creat în 1677 şi de atunci este cel mai lung cuvânt italian.

Cuvânt sau propoziție ciudate

aiuole

parcele de gradină

Cel mai scurt cuvânt italian care conţine toate cele cinci vocale.

funamboleschi

dansatori pe sârmă

Cel mai lung cuvânt italian, în care nicio literă nu se repetă.

Influența limbii italiene

Italiana este limba oficială în Italia, o limbă oficială a Uniunii Europene și o limbă minoritară în două alte țări ale Uniunii Europene. Este una dintre cele mai vorbite limbi ale UE, după germană, engleză și franceză. Nu este o limbă internațională ca engleza, franceza sau spaniola, se folosește mult in spațiul Marii Mediterane și se învață ca una dintre cele mai populare limbi străine din lume. Cunoștințele de italiană sunt indispensabile pentru istorici și muzicieni, in special, când este vorba de operă. Italiana este, de asemenea, foarte importantă pentru gastronomia internațională pretutindeni în lume. Italiana a influențat aproape toate limbile lumii, în special în următoarele domenii. Cuvinte și expresii precum sfumato, fresco, villa (în artă și arhitectură), concerto, ballerina, allegro, baritone (în muzică), motto, novel, notturno (în literatură) sau spaghetti, espresso, pizza, pasta, dar și zero, lava, volcano și neutrino (în știință) sunt unele dintre miile care au gasit intrarea în limbile europene. Acest lucru ne reamintește despre dominația cvasiabsolută a culturii italiene în istoria europeană, începând cu epoca romană până în zilele noastre trecând prin Renaștere. Franceza a împrumutat în jur de 3000 de cuvinte din italiană. Dialectele francez, croat și sloven vorbite aproape de frontiera italiană sunt profund influențate de italiană și malteza este plină de cuvinte italiene. Nu trebuie uitat faptul ca italiana este limba de lucru reală la Vatican, și că ocupă, totuși, un rol important în lumea catolică.

Gramatică

Italiana a pierdut terminațiile de cazuri ale latinei, în afară de pronumele personale (io, me - eu, pe mine), și are două genuri gramaticale cu acord între articole, adjective și substantive. Genul este indicat fie prin articol, fie prin terminație sound3} (« un băiat bun»), una ragazza buona (« o fată bună»). Numai pronumele personale indică flexiunea. Un exemplu tipic de flexiune a articolului este contracția/contragerea articolului cu prepoziția: del, dello, dell‘, dei, degli, della, delle samd.

	Singular		Plural
	Hotărât	Nehotărât	Hotărât	Nehotărât
Masculin -o	il ragazzo băiat	un ragazzo	i ragazzi	dei ragazzi
Feminin -a	la ragazza fată	una ragazza	le ragazze	delle ragazze
Masculin -o Vocala iniţială	l’amico prieten	un amico	gli amici	degli amici
Feminin -a Vocala iniţială	l’amica prieten	una amica un’ idea	le amiche delle idee	delle amiche
s iniţial + consoană	lo scopo obiectiv	uno scopo	gli scopi	gli scopi

În ceea ce privește formarea cuvintelor italiana evită cuvintele compuse. Ordinea cuvintelor obișnuită este SVO și adjectivele urmează substantivelor: una casa grande (o casă mare).

Verbele se conjugă după persoană și număr și se acordă cu subiectul. Italiana are multe verbe neregulate. Verbele regulate se împart în trei grupe, după terminația de la infinitiv (-are, -ere, ire: parlare, credere, partire). Aici este o privire de ansamblu a conjugării verbelor regulate pentru un verb al primei grupe:

Indicativ
	Singular			Plural
	persoana I	persoana a II- a	persoana a III-a	persoana I	persoana a II- a	persoana a III-a
Prezent	io amo	tu ami	egli ama	noi amiamo	voi amate	essi amano
Perfect compus	io ho amato	tu hai amato	egli ha amato	noi abbiamo amato	voi avete amato	essi hanno amato
Imperfect	io amavo	tu amavi	egli amava	noi amavamo	voi amavate	essi amavano
Mai mult ca perfect	o avevo amato	tu avevi amato	egli aveva amato	noi avevamo amato	voi avevate amato	essi avevano amato
Trecut absolut	io amai	tu amasti	egli amò	noi amammo	voi amaste	essi amarono
Trecut îndepărtat	io ebbi amato	tu avesti amato	egli ebbe amato	noi avemmo amato	voi aveste amato	essi ebbero amato
Viitor I	io amerò	tu amerai	egli amerà	noi ameremo	voi amerete	essi ameranno
Viitor II	io avrò amato	tu avrai amato	egli avrà amato	noi avremo amato	voi avrete amato	essi avranno amato
Subjunctiv
Prezent	che io ami	che tu ami	che egli ami	che noi amiamo	che voi amiate	che essi amino
Imperfect	che io abbia amato	che tu abbia amato	che egli abbia amato	che noi abbiamo amato	che voi abbiate amato	che essi abbiano amato
Imperfect	che io amassi	che tu amassi	che egli amasse	che noi amassimo	che voi amaste	che essi amassero
Mai mult ca perfect	che io avessi amato	che tu avessi amato	che egli avesse amato	che noi avessimo amato	che voi aveste amato	che essi avessero amato
Condițional
Conjunctiv I	io amerei	tu ameresti	egli amerebbe	noi ameremmo	voi amereste	essi amerebbero
Conjunctiv II	io avrei amato	tu avresti amato	egli avrebbe amato	noi avremmo amato	voi avreste amato	essi avrebbero amato
Imperativ
Prezent	—	ama	ami	amiamo	amate	amino
Infinitiv
Prezent	amare
Imperfect	avere amato
Participiu
Prezent	amante
Imperfect	amato
Gerunziu
Prezent	amando
Imperfect	avendo amato

Sistem de scriere

Dialecte italiene și dialectele Italiei

Varietatea lingvistică în Italia este, de fapt, mult mai mare față de restul țărilor romanice vorbitoare puse impreună. Italiana standard, sub multe aspecte este mult mai aproape de spaniolă sau portugheză, decât de piemonteză sau napoletană. Dialectele piemonteze sunt in multe privințe mai aproape de provensală și franceză decât de italiană. Alte limbi locale mai mari - venețiană, emiliană, romagnolă, lombardă, genoveză-ligurică, napoletană, siciliană - reprezintă evoluții independente din latina vulgară, așadar dialecte ale latinei, nu ale italienei toscane, care este baza italienei standard. Este mult mai nimerit să vorbim despre limbile Italiei decât despre dialectele italiene, pentru că toate aceste limbi regionale au dialectele lor și unele dintre ele posedă o formă scrisă și adesea o literatură bogată.

Toscana este considerată cel mai pur dintre toate dialectele italiene, pentru că este asemănător latinei originare sau clasice. Varianta lingvistică cea mai influentă se numesşte astăzi adeseaLingua toscana in bocca Romana: Limba toscană într-o gură romană. Dar abia în sec. XIX s-a răspândit limba, pe care toscanii educaţi o vorbeau, ca să devină limba unei noi naţiuni. Unirea Italiei, în 1861 nu a avut numai efecte profunde pe scena plotică, ci a produs şi modificări sociale, economice şi culturale. Odată cu educaţia obligatorie a crescut şi rata alfabetizării şi numeroşi italieni au abandonat dialectele lor în favoarea limbii naţionale unde au dezvoltat un dialect sau un accent local al limbii standard ({i}italiano popolare{/i}), care este colorat de vorbirea uzuală locală.

Sursa: Wikimedia Commons

Lingvopedia