Filosofia studiază în principal probleme care se referă la natura lumii sau la oameni , filosofia limbajului se ocupă de natura generală a limbajului și de relația cu lumea și spiritul uman, care percepe realitatea și o descrie prin limbaj. Cu alte cuvinte, filosofia limbajului se ocupă cu relația între limbaj, gândire și realitate.

Deja în antichitate oamenii puneau întrebarea, până unde este relația între forma unui cuvânt (de exemplu câine) și lucrul prin care acest cuvânt este denumit(obiect : câine) este convențională, adică este stabilită arbitrar de oameni și cât este naturală, intrinsecă și inseparabilă. Limbile lumii diferă în maniera în care ele cataloghează elementele realității (engleză : dog, franceză : chien, germană : Hund, polonă : pies, etc.), ceea ce reprezintă un argument în favoarea caracterului convențional al limbilor(vezi semantică).

Cuvântul câine este un substantiv comun, spre deosebire de cuvântul Antarctica(un nume propriu). În loc să se refere la o chestiune singulară(un anumit continent), el desemnează o întreagă grupă, specie sau categorie de obiecte, adică la toți câinii, care au existat, există, vor exista sau pot exista.

Filosofii au fost întotdeauna interesați de problema, dacă o categorie (specie, grup) este ceva care există in mod real, independent de percepția umană, sau, dacă înseși obiectele individuale sunt reale și categoriile și grupurile (adicăUniversaliile) sunt o creație a spiritului uman sau se găsesc numai în limbaj.

Independent de concepția semnificației, pe care o adopta autorul, și de ce fel de tip de realitate se subscrie categoriilor, trebuie sa recunoaștem că multe cuvinte nu au o semnificație exactă, adică, acestor categorii cărora le aparțin, nu au granițe definite. Desigur, cuvinte, precummare au semnificații relative, depinzând de caracteristicile obiectelor la care se referă /raportează(un câine mare contra o mare furnică). Darc chiar când se referă la un anumit obiect, semnificația nu este exactă. Nu este limpede cât trebuie sa fie talia minimală a unui câine, ca să se poată spună, că este mare. Aceeași problemă apare la multe substantive; nu este, de exemplu, clar, câte paie (de ce mărime) trebuie să fie într-o căpiță/claie de fân, astfel încât să se poată vorbi de o grămadă. Aceasta este e o întrebare importantă, căci acest lucru are de a face cu seriozitatea limbii, cu ajutorul căreia se fac aserțiuni adevărate despre lume. Cu alte cuvinte, sunt următoarele aserțiuni/afirmații adevărate?

Acest câine (înalțime 65 de cm) este mare.

Acest lucru (1 metru cub de paie) este o căpiță de fân

Limbile lumii se deosebesc unele de altele nu numai în sunete și în scriere(de exemplu englezescul dog, polonezul pies, franțuzescul chien samd), ci și prin faptul, cât de exact sunt prezentate diferitele elemente ale realității. Exemple pentru acestea sunt diferențele/deosebirile, cu cât de multe cuvinte sunt descrise culorile principale(vezi semantica), de exemplu există în limba poporului Dani din Noua-Guinee pentru culori numai cuvintele mili( denumește toate culorile întunecate, culori reci precum negru, verde și albastru și mola (toate culorile calde și luminoase precum albul, roșul și galbenul). Pe de altă parte, maghiara are două cuvinte pentru roșu și polona, două cuvinte pentru albastru.

Şi cuvintele care desemnează membrii familiei se deosebesc. Adesea acestea depind de genul-sexul persoanei, ca în frate şisoră, dar în alte culturi diferenţa de vârstă poate fi de asemenea importantă. În indoneziană kakak se referă la un frate sau la o soră mult mai în vârstă şi adik la un frate sau la o soră mai tineri, nu contează sexul. În Indonezia, ca în multe ţări din Asia, diferenţele de vârstă sunt importante în relaţiile interpersonale. Dimpotrivă, maghiara distinge atât vârsta, cât şi sexul, báty şi öcs se referă la un frate mai mare, respectiv mai mic şi nővér und húg la o soră mai mare şi mai mică.

Deosebirile nu sunt numai lexicale, pot afecta și părți ale gramaticii, cele referitoare la timpurile verbelor și la genul substantivelor. Substantivele pot fi regrupate în genuri, insclusiv masculin, feminin și neutru, dar există sisteme cu mai multe sau mai puține categorii, și unele limbi nu au nicio grupare a genurilor. Genurile diferite atribuite aceluiași concept își arată caracterul arbitrar: de exemplu, în polonă este soare neutru (słońce), în germană este feminin(die Sonne), în timp ce în franceză este masculin(le soleil). Genurile gramaticale ale țărilor în limba polonă se pot vedea pe harta următoare:

Se pune întrebarea dacă aceste deosebiri au o influență asupra faptului, cum înțeleg oamenii lumea și ce gândesc despre ea. Ipoteza că structura unei anumite limbi influențează maniera în care utilizatorii percept lumea este denumită determinism lingvistic (de exemplu Humboldt, Sapir și Whorf au studiat această problemă). Cercetările care au încercat să dovedească aspectele determinismului lingvistic sau să le dezmintă, au dus la rezultate ambigue. Criticii poziției deterministe întreabă, dacă imposibilitatea de a traduce o anumită propoziție din limba X în limba Y "cuvânt cu cuvânt", înseamnă, că nu este posibil să exprime același gând.

O problemă asemănătoare o avem și în anumite situații de comunicare. Engleza și germana, de exemplu, cer ca vorbitorul să exprime dacă un obiect este definit/hotărât sau nedefinit/nehotărât(un câine sau câinele), ceea ce nu este cazul în polonă. În polonă este posibil să spui jakiś pies (un câine) sau ten pies (acest câine), dar este mereu, de asemenea, posibil să spui simplupies (câine) - o opțiune care nu este la dispoziția unui vorbitor de engleză sau germană. Întrebarea este, așadar: Trebuie vorbitorii de engleză și germană , dacă ei se gândesc la un obiect, mereu trebuie să-l imagineze explicit ca definit sau nedefinit?

O versiune mai atenuată a ipotezei Sapir-Whorf, cunoscută ca relativitate lingvistică, afirmă că limbile au diferite categorii gramaticale și semantice la dispoziția lor, și că ele influențează în acest mod gândirea. În general, există o influență reciprocă: Limbi diferite sunt expresia culturii, mediului fizic și social al unei comunități lingvistice, a experiențelor lor și a sistemului lor de valori. Limbi diferite redau diferite imagini ale lumii , care sunt conținute în structurile lor gramaticale, vocabularul lor (în particular cuvinte pentru a desemna realități precum numele plantelor și animalelor care trăiesc într-o regiune dată) și frazeologia lor (de exemplu, proverbe). Când copiii învață prima lor limbă, fac cunoștință , de asemenea, și cu lumea prin aceste categorii.