Introducere

Noțiunea ''română'' se folosește uneori, în sens mai larg, care cuprinde 4 limbi sau dialecte: Daco-Român, Aromân, Megleno-Român, și Istro-Român. Aceste patru limbi, a căror inteligibilitate/comprehensibilitate este dificilă, provin de la diferite dialecte romanice, care se vorbeau atât la nord, cât și la sud de Dunăre, înainte de așezarea semințiilor slavone la sud de Dunăre. Acestea patru sunt, de asemenea , cunoscute ca limbi ostroromanice(limbi romanice orientale). Dacă noțiunea de ''română'' se folosește în acest sens mai larg, atunci noțiunea de Daco-Română se folosește pentru româna propriu-zisă.

Istorie

Româna provine din latina vulgară, care a fost adoptată în Dacia în cursul primelor secole ale erei nostre. Istoria limbilor romanice orientale între sec III şi dezvoltarea protoromânei în sec X, aşadar, regiunea sub influenţa Imperiului Bizantin este necunoscută.

Limba română a rămas nedocumentată/neatestată în timpul evului mediu și apare în documente istorice abia la începutul sec. XVI.

Cel mai vechi document existent scris în română este Scrisoarea lui Neacșu (1521), redactată în chirilică. Folosirea alfabetului chirilic a durat (pe lângă alfabetul latin) până în 1860, când a fost introdusă oficial ortografia românească cu alfabet latin.

Relația cu limba moldovenească

Ideea că limba moldovenească este distinctă de română a fost puternic încurajată în Republica sovietică socialistă moldovenească autonomă (întemeiată în 1924). Acest lucru a inclus şi utlizarea alfabetului chirilic pentru scrierea limbii. În 1932 alfabetul latin a devenit oficial și ortografia a fost declarată identică cu standardul românesc. În 1938 alfabetul chirilic a redevenit oficial. Acesta a durat în Republica sovietică socialistă moldovenească (care includea Basarabia, luată României și anexată în 1940), din 1940 până în 1989, dată la care alfabetul latin (din nou identic cu cel românesc ) a fost din nou declarat oficial. În 1991 numele republicii a fost schimbat din {sound1 (Republica sovietică socialistă moldovenească ) în Republica Moldova (Republica Moldova); acesta este motivul pentru numele dublu de Moldova în multe limbi.

Regiunea separatistă Transnistria utilizează mai departe alfabetul chirilic și numește limba ca fiind moldovenească.

Gramatică

Româna este singura limbă romanică, în care articolul hotărât este enclitic: adică se atașează la sfârșitul substantivului ( ca în scandinavă, bulgară, macedoneană), în loc să stea în față (proclitic). S-au format, ca în alte limbi romanice, din pronumele demonstrative latine.

Substantivele românești sunt împărțite în trei genuri, masculin, feminin și neutru. Substantivele de genul neutru ce comportă ca masculinele la singular și ca femininele la plural. Acest lucru este altfel decât în latină, unde substantivele neutre formau o grupă separată.

Substantivele care la forma de bază (Singular, Nominativ, niciun articol) se termină într-o consoană sau în vocală/semivocală, sunt de cele mai multe ori masculine sau neutre; dacă se termină în -ăsau-a, ele sunt, de obicei, feminine.

Româna a moștenit de la latină cinci cazuri : nominativ, genitiv, dativ, acuzativ și vocativ. Din punct de vedere morfologic, nominativul și acuzativul sunt identice pentru substantive, la fel împart genitivul și dativul aceeași formă (aceste perechi se deosebesc totuși, la pronumele personal). Vocativul se limitează în mod normal la substantive, care denumesc persoane sau lucruri/obiecte, la care adesea se referă direct, există o tendință modernă în locul acestuia să se folosească nominativul.

Frază greu de pronunțat

• Pipotele priponite în panoplia paralelipipedelor pompau pipăind pampoanele laptopurilor.
• Mormolocii momiți mimetic comemoraseră ramificațiile milimetrice în magazin în dendometacinul lucidității memorialisticii înmărmurite numismatic.
• Am o vâjâitoare care vâjâie ca un avion vâjâitor. Vâjâie tare vâjâitoarea, dar mai tare vâjâie avionul vâjâietor.
• Când am zis c-am zis c-om zice, că tu zici c-am zis c-om zice, nici n-am zis c-am zis c-om zice, da tu zici c-am zis c-om zice.
• Știu că știu că știu că-i știucă şi mai știu că știu că muşcă.