Fonetică și fonologie

Fonetica este un domeniu al lingvisticii care se ocupă cu suntele vorbirii umane. Termenul este utilizat, de asemenea, pentru limbajele semnelor și, în acest caz, se ocupă cu componentele gestuale și vizuale ale semnelor.

Fonetica examinează producția fizică, transmiterea și percepția sunetelor vorbirii. La fonologie, pe de altă parte, este vorba despre funcționarea sunetelor în interiorul limbii. Aici fonemul joacă un rol important. Fonemele sunt unități de percepție, care prezintă materiale de construcție/cărămizi ale cuvintelor( vorbite sau semne) unei limbi.

Transcriere

Transcrierea fonetică reprezintă o metodă de redare a sunetele care apar în limbile umane independent de sistemul lor de scriere. Sistemul cel mai cunoscut este alfabetul fonetic internațional(API), in principal bazat pe alfabetul latin. El permite transcrierea caracteristicilor limbilor precum consoanele, vocalele și caracteristicilor suprasegmentale. A fost dezvoltat de International Phonetic Association ca o reprezentare standardizată a sunetelor limbilor umane. IPA este utilizat de lexicografi, profesori de limbi străine și de cei care învață limbi străine, lingviști, ortofoniști, cântăreți, actori, inventatori ai limbilor artificiale și traducători.

Tabelul-IPA oficial , din 2005 (Licență CC-BY-SA)

Relație intre sunete si foneme

Fonul este unitatea de bază pentru sunetele vorbirii umane; Fonemul este unitatea de bază a limbilor separate. Un fonem este o unitate abstractă a unei anumite limbi și cuprinde un număr de foni diferiți. Aceasta se reflectă la niveluri diferite ale transcrierii. Scopul transcrierii foentice (de cele mai multe ori în paranteze drepte) este să transcrie sunetele(fonii) astfel încât articularea exactă să fie redată, în timp ce transcrierea fonemică (de cele mai multe ori între slash-uri) transcrie cuvinte fiecare după ordonarea sunetelor într-o anumită limbă. Separarea între transcriere fonemică și fonetică nu este mereu clară/distinctă:transcrierea fonetică îngustă captează mai multe variații de sunete, în timp ce transcrierea fonetică largă redă numai caracteristicile cele mai evidente și se suprapune transcripției fonemice.

Așa ar putea să se transcrie o pronunție comună a cuvântului englezesc eng ca, la care [ɹ] stă pentru "americanul" (o consoană spirantă alveolară, semnul minus indică faptul că el este retractat/velar (mai departe produs în spate în gură ca obișnuit, și [ʷ] indică labializarea(buzele sunt ușor rotunjite). O transcriere mai largă ar putea fi aproximativ[ɹʷɛd] (fără indicarea reducției), sau și mai larg[ɹɛd]. Transcrierea fonemică totuși nu ar fi fost numai /red/, fără variantele posibile ale lui /r/.