Există diferite tipuri de sisteme de comunicare, care utilizeaza gesturile în locul vocii.t Totuși noi ne interesăm de llimbajele mimico-gestuale ale surzilor. La aceștia este vorba despre limbi valoroase care se dezvoltă natural, care se deosebesc de limbile vorbite cât și unele de altele.

Acestea trebuie diferențiate de sistemele de semne artificial create de persoane ascultătoare. Aceste sisteme preiau părți ale vocabularului din limbajele semnelor naturale și le modifică, pentru a imita structura unei limbi vorbite("gesturi însoțitoare de sunete"). Chiar dacă aceste sisteme pot fi folosite în unele contexte limitate, ele sunt la o utilizare extinsă puțin comode pentru folosință îndelungată/prelungită și surzii nu le folosesc între ei. Limbajele semnelor nu traversează în general frontierele țării sau ale limbilor vorbite; limbajul britanic al semnelor ș ilimbajul semnelor americane, de exemplu, nu sunt reciproc/mutula inteligibile. Totuși gramaticile limbajelor semnelor naturale sunt foarte asemănătoare, cele mai mari deosebiri/diferențe se găsesc în vocabular. Asta înseamnă , că utilizatorul semnelor se poate adapta la nevoie limbajului partenerului de discuție foarte rapid.

În locul cuvintelor limbajele semnelor folosesc semne compuse dintre elemente principale

  • Forma mâinii : diferitele configurații ale degetelor, care se intind sau sunt indoite. Cele mai multe limbaje ale semnelor au în jur de 30 de forme ale mâinii.
  • Poziție: Aceasta se referă la pozițiile la sau aproape de corpul vorbitorului(În jur de 10 poziții) sau în spațiu în jurul lor (bazate pe opoziții:stânga-dreapta, jos-sus, înainte-înapoi).
  • Deplasare: cu aceasta se descrie direcția, în care se mișcă/deplasează mâna sau mâinile. Există șase direcții de bază, care pot fi modificate în moduri diferite.

Așa cum cuvintele în limbile vorbite pot fi descrise ca o combinație a unui număr limitat de consoane și vocale, gesturile în limbajele semnelor sunt combinații ale unui număr limitate de forme ale mâinii, poziții și deplasări. Tipologic gramaticile leagă/unesc/combină însușiri cu limbajele semnelor, ambele apar adesea/fecvent în limbile vorbite, dar care nu apar concomitent împreună. Pe de o parte, ele sunt în mare parte analitice și ordinea semnelor are o importanță. Limbajele semnelor sunt globale, SVO, dar cu o anumită flexibilitate. Pe de altă parte ele au o morfologie foarte bogată, care nu este totdeauna aplicată.

Morfologia în limbajul gesturilor se bazează în esență pe două proceduri.

Una dintre acestea este reduplicarea( repetarea parțială sau completă a unui gest). În multe limbaje gestuale verbele se pot transforma în substantive, în timp ce mișcarea se reduce sau se repetă, astfel încât de ex. SIT means 'a sta' și SIt-SIt înseamnă scaun.

Un alt proces este modificarea internă. Asta înseamnă că o parte componentă a gesturilor se modifică, în timp ce celelalte rămân neschimbate. Unele verbe pot indica subiectul sau obiectul prin direcția mișcării. În alte cazuri verbele pot comunica informații despre număr printr-o formă a mâinii modificate.

Aceste două proceduri pot fi combinate. De exemplu, adjectivele în ASL pot indica până la 12 aspecte diferite, în care viteza și felul mișcării ca și numărul repetițiilor poate fi modificat.

Dar limbajele semnelor cuprind mult mai mult decât mâinile. Elemente non manuale precum mimica, mișcările capului și ale umerilor reprezintă părți componente esențiale ale gramaticii limbajelor semnelor și marchează tipuri de propoziții și diferite părți de propoziție ca aproximativ , propozițiile relative. Limbajele semnelor nu sunt mai ușor de învățat față de limbile vorbite, dar reprezintă limbi foarte bogate și expresive, care merită să le acorzi timp și efort pentru a le însuși. Ele sunt și amuzante, practicându-le.