Ține de natura umană să încerci să îmbunătățești lucrurile, cu un rezultat mai bun sau mai rău. Acest lucru se întâmplă la nivel politic, tehnic și chiar biologic, creând frumusețe, dar provocând și dezastre. Unul dintre domeniile de manipulare preferate este limba. Limba oferă diferite viziuni ale realității și reprezintă un purtător esențial al identității sociale. Este un mijloc puternic și un mijloc al puterii. Politicienii, lingviștii, filosofii și scriitorii au încercat întotdeauna să dicteze evoluția limbilor, mai mult decât să lase să-şi urmeze cursul lor, să suprime o limbă, favorizând-o pe alta, să reglementeze ortografia sau să introducă eufemisme noi pentru concepte negative. Cu apariția statului național, în Europa, în sec. XIX-XX, au fost preferate limbile naționale, în detrimentul limbilor minoritare și uneori ''"curățate" de cuvintele străine.

Ungurii au înlocuit astfel, cuvinte germane și latine prin cuvinte maghiare autohtone, Academia Franceză se bate pentru a ține la distanță cuvintele englezești (fără mare succes), și, în timp ce multă vreme, Islanda îi obliga pe imigranți să-și schimbe numele cu unul germanic, din cauza sistemului islandez de patronime. Desigur, literatura (sau absența ei) are o influență considerabilă asupra destinului unei limbi, iar o literatură vie poate ajuta la definirea unei limbi, la modificarea sau stabilizarea acesteia, cum e exemplul slovacei în sec XIX. Pe drumul spre formarea națiunii au concurat unele cu altele, aici, drei versiuni ale unei limbi literare, dintre care una a condus la limba modernă slovacă

Și nu este vorba numai de cuvinte, semnificații și reforme ortografice germane nesfârșite - o întreagă limbă poate fi ea însăși subiectul unei planificări, adesea cu o agendă politică sau ideologică. Astfel a fost construită ebraica modernă în același timp cu statul iudaic dintr-o limbă literară străveche, în loc , de ex. de a lăsa să evolueze natural limba idiș, proiectul neo-norvegian (nynorsk) a reprezentat un instrument esențial al independenței Norvegiei în fața Danemarcei, creând o nouă normă lingvistică pornind de la dialectele rurale în loc să se adopte limba capitalei Christiania (Oslo), influențată de daneză.

Un caz/scenariu particular al planificării și creației lingvistice este comunicarea interculturală (Interlinguistics). În timp ce Pidgin-limbi și limbi creole au apărut din ele însele din motive comerciale(ca urmare a comerțului european), din sclavie și din migrațiile europene post-columbiene, alte limbi au fost special standardizate/normate, simplificate sau create pentru comunicarea interculturală. Exemple de asemenea limbi auxiliare sunt swahili modernă în Africa de Est și Lingua Geral a iezuiților în Brazilia colonială. care a fost construită pe baza limbii Tupi indigenă și utilizată extins în familiile cu origini amestecate/mixte și pentru comerț în zona/spațiul Amazonului. Simplificarea limbii este ilustrată de proiectele ca Basic English, l’interlingua sau Latino sine flexione, iar jargoanele profesionale au adesea o gramatică simplificată dar un vocabular extins(de exemplu engleza aviației). Limbile complete create pornind de la limbile umane deja existente sunt numite limbi a posteriori, în timp ce limbile construite pe baza sistemelor filozofice, logice, de simboluri, de sunete etc sunt numite a priori.Secolele violente care au suferit sub flagelul planificării lingvistice naționaliste și a opresiunii/oprimării minorităților culturale fost martore ale nașterii/inceputurilor unei contramișcări a creării limbilor A-posteriori- deschise cultural cu o agendă umanistă. Cel mai de succes dintre aceste proiecte, Esperanto, a fost lansat în 1887, a împrumutat cuvintele sale și sunetele din limbile existente, în special romanice, dar folosește, de asemenea, o gramatică complet reglementată și un sistem de afixe care permite îmbogățirea vocabularului. În ciuda regularității și focusării sale pe comunicarea interculturală, Esperanto a evoluat spre o limbă normală, în sensul că are vorbitori nativi și poeți, și preia noțiuni noi ca oricare altă limbă , precum împrumuturi sau prin utilizarea creativă a limbii comunității sale de vorbitori. Acest lucru micșorează influența planificării lingvistice printr-o Academie, care este la fel de neputincioasă, precum Academia Franceză (Académie Française). În acest sens, Esperanto reprezintă astăzi o limbă mai puțin planificată decât, de exemplu, neonorvegiana, care necesită o curățenie constantă pentru conservarea propriei identități.

Există numai puține exemple cunoscute de limbi într-adevăr a-priori independente, dar unele ilustrează într-o manieră originală bogăția inventivității spiritului uman, spiritul ludic și creativitatea. Solresol se bazează, de exemplu, pe note muzicale ca silabe și poate fi cântată, fluierată sau reprezentată prin culori sau semne ale degetelor. Spre deosebire de limba fluierată a ciobanilor în insulele Canare ('Silbo') Solresol posedă un vocabular conștient elaborat/planificat.

Oamenii au inventat limbile pentru diferite scopuri. Unul ar putea fi pastrarea secretelor în locul înțelegerii. Cele mai multe dintre acestea vor fi versiuni cifrate ale limbilor deja existente, ca Astrid Lindgrens "Limba hoților", dar poate fi, de asemenea apriori inventată, ca mistica lui Hildegard von Bingens "Lingua Ignota", care folosea o gramatică latină cu cuvinte și litere inventate. Unii artiști au înzestrat/îmbogățit universurile lor în mare măsură cu așa numitele limbi artisitice, dintre care cele mai cunoscute sunt limbile Elfilor sau Goblinilor ale lui Tolkien, Klingoniana în universul "Star Trek", sau "limbile filmelor" precum Na'vi în "Avatar" sau Dothraki în "Game of Thrones". În timp ce toate acestea arată și acționează ca niște limbi obișnuite, există și limbi, care au fost create singure pe temei filozofic sau logic, pentru a clasifica concepte într-un mod cuprinzător/vast/amplu. Exemple sunt sistemul filozofic al lui Leibniz în sec. XVII sau moderna Loglan șiLojban ca limbi logice.

În cele din urmă, în multitudinea/caleidoscopul de planificare/aranjare a limbii se găsește și domeniul terminologiei, în care oameni de știință precum chimiști, biologi, geologi sau sociologi năzuiesc/fac eforturi să păstreze/debaraseze noțiunile/cuvintele libere de capriciile ambiguității și ale evoluției, de a le defini sensul lor clar o dată pentru toate noțiunile. În unele domenii de specialitate terminologia este completată printr-un fel de gramatică a științei sau de specialitate. Un exemplu tipic pentru aceasta îl reprezintă compoziția de noțiuni de specialitate de chimie (cf. "cel mai lung cuvânt" în multe limbi). Un exemplu lingvistic natural este latina în medicină, care permite o standardizare de expresii lungi sau chiar propoziții. Inspirați de asemenea rezultate ale terminologiei, ca și de mișcarea enciclopedică în sec. XIX și lingviștii au încercat să creeze ontologii lingvistice, și așa numitele rețele de cuvinte. Rețelele de cuvinte nu definesc noțiuni, ci încearcă să clarifice cuvintele și pe acestea să le pună în legătură între ele, de exemplu WordNet).