Morfologia este partea lingvisticii care analizează structura internă a cuvintelor și ceea ce are de a face aceasta cu semnificația lor.

Cei mai mulți oameni se gândesc la limbă în formă de cuvinte, totuși, cuvintele nu reprezintă obiectul de cercetare esențial în morfologie. Lingviștii sunt mai mult interesați de morfeme care pot fi denumite ca fiind cea mai mică unitate semantică în gramatica unei limbi, un fel de "cea mai mică unitate funcțională în compunerea cuvintelor". Numitorul comun este ideea celei mai mici unități în construcția cuvintelor sau descrierea gramaticii unei limbi.

Fiecare cuvânt conține cel puțin un morfem și unele pot conține mai mult de unul. Astfel apare, de exemplu, cuvântul esperanto plimalboniĝintus (un verb cu semnificația 'ar fi fost mai rău ') din șase morfeme.

  • pli-
    mai mult
  • mal-
    opus
  • bon-
    bine
  • iĝ-
    a primi
  • int-
    Participiu Perfect Activ
  • -us
    condițional

Asta ar putea semăna mult, dar cuvintele în anumite limbi pot conține mult mai multe morfeme.

Morfemele pot apărea fie libere și independente, ca în engleză cat sau în polonă kot sau ele pot fi legate, adică ele pot apărea cu un alt element în același cuvânt. Terminațiile de plural englezești și poloneze și -y sunt morfeme legate.

  • cat
    kot
  • cat-s
    kot-y

Care morfeme sunt libere sau legate, acest lucru depinde de la o limbă la alta. Cuvântul spaniol gato (pisică) conține două morfeme legate, gat- și -o, unde ultimul morfem marchează substantivul ca masculin. Dacă este înlocuit prin -a, rezultatul este o pisică feminină:

  • gat-o
    (masculin) cat
  • gat-a
    (feminin) cat

Cuvântul esperanto pentru pisică este kato care este alcătuit din două morfeme: rădăcina cuvântului kat- und -o, care apare în fiecare substantiv.

Adesea morfemele nu au acceași formă. Diferitele variante ale aceluiași morfem se numește alomorf. Cuvântul unguresc pentru pisică este macska. Înainte ca să poată fi adăugată terminație de plural -k, se modifică vocala , astfel încât macska și macská- sunt alomorfi ai aceluiași morfem: macska + k = macskák.

Tipuri de cuvinte

În orice limbă cuvintele pot fi împărțite după funcția lor în propoziție. Aceste grupe se numesc clase lexicale (sau natura cuvintelor).

Singurele două clase/grupe lexicale care se regăsesc în toate limbile sunt substantivele și verbele. Sunt clase/grupe destul de mari având numeroase subtegorii.

Substantivelor aparțin

  • substantive comune Denumiri pentru lucruri precum clasă: câine, casă, prietenie
  • substantive proprii Numele anumitor persoane, animale sau locuri: Hans, Waldi, Berlin
  • pronume personale: se referă la persoane ca expeditori, ich, destinatar, tu, sau tema unei propoziții, el, ea sau el.
  • pronume demonstrative: se referă la lucrurile în nemijlocita apropiere (acest/i}) sau într-o mai mare îndepărtare (acel).

Există alte tipuri de pronume, pronume interogative (cine, ce), pronume negative (nimeni), pronume relative (care, căror) și nehotărâte (cineva, ceva).

Pentru verbe cea mai importantă diferență este între verbe pline (numite și verbe lexicale și verbe auxiliare. Verbele lexicale indică ce face cineva sau ceva, precum a înota, a vorbi saua gândi. Verbele auxiliare pe de altă parte au o semnificație gramaticală, adică se folosesesc împreună cu verbele pline, în mod normal pentru a exprima o anumită formă temporală sau un mod. Exemplea mers, - adusese.

Adjectivele,care descriu însușiri, pot funcționa fie ca o clasa lexicală proprie sau poate fi privită ca o subgrupă de substantive sau verbe.

În cele mai multe limbi europene adjectivele sunt strâns înrudite cu substantivele și prezintă aceleași categorii ca acestea (ca număr, caz și gen). În alte limbi, ca japoneza ele sunt o subgrupă a verbelor și exprimă categorii tipice verbului ca forma temporală.

taberu = (Cineva) mănâncă
tabeta = (cineva) mânca
akai = este roșu
akakatta = era roșu

Alte clase lexicale importante sunt conjuncțiile, care leagă cuvinte și propoziții, adverbe, care modifică diferite părți componente de propoziție, și adpozițiile, care indică relațiile spațiale sau de alte tipuri între substantivul pe care-l modifică și verb.

Cum se modifică cuvintele

Procesele morfologice se împart în două categorii. flexionare schimbări nu modifică sensul fundamental al cuvântului , dar indică funcția sa gramaticală. Lista tuturor formelor gramaticale pe care le poate lua un cuvânt se numește paradigmă. Iată paradigma cuvântului pentru « nume» în esperanto (nomo), care are două numere (singular și plural) și două cazuri (nominativ și acuzativ).

singular plural
nominativ nomo nomoj
acuzativ nomon nomojn

Vorbitorii nativi ai unei limbi nu gândesc in termenii de paradigme (ceea ce surprinde adesea pe străini), dar paradigmele reprezintă un instrument util în descrierea și la insușirea limbilor. Expresia de specialitate Lexem denumește toate formele gramaticale ale unui cuvânt. Cele 4 cuvinte esperanto în paradigma arătată mai sus aparțin toate aceluiași lexem nomo.

Modificările prin derivare apar în două forme. O formă poate modifica clasa lexicală căreia îi aparține un cuvânt( de exemplu a schimba un substantiv în verb sau adjectiv, un adjectiv în substantiv sau adverb, sau un verb în substantiv. În polonă este substantivpytanie (întrebare) derivat de la verbul pytać (a întreba). Terminația -nie este adăugată la rădăcinăpyta-.

Un alt tip de derivare nu schimbă natura cuvântului, dar modifică sensul pentru a da un nou lexem. În germană se schimbă semnificația cuvântului {a vorbi} prin adăugarea de aus- la a pronunța

aus- + sprechen = aussprechen

Cele mai multe modificări morfologice se realizează cu ajutorul afixelor, care sunt morfeme legate la o rădăcină a cuvântului. Cele mai dese afixe sunt prefixe, care se pun înaintea rădăcinii, și sufixe, care se atașează după.

Un mod practic de a se gândi la cuvinte este în termeni/formă de rădăcini și teme ale cuvântului.Radicalul/rădăcina, mereu prezent este cuvântul de bază.Tema morfologică este formată din rădăcină și sufixele derivate cu care se pot adăuga afixele flexionare. De exemplu, cuvântul englezesc « alphabet » este în același timp o rădăcină și o temă/trunchi a cuvântului. Cuvântul alphabetize posedă aceeași rădăcină, dar tema este aici alphabetize, cu sufixul de derivare adăugat -ize, care îl face un verb.

Afixele flexionare ca-d pentru forma de trecut sau -ing pentru participiu prezent se adaugă la tema cuvântului, cu rezultatele alphabetized și alphabetizing.

În mod similar, cuvântul polonez przeczytam (voi citi tot) poate fi analizat pe baza rădăcinii cuvântului czyta- (a citi),la care se adaugă prefixul derivațional prze-(prin), astfel încât apare tema przeczyta- (a citi până la capăt, tot). La final se adaugă terminația de conjugare-m (persoana întâi singular)

Prefixele și sufixele sunt exemple de morfologie lineară (unde morfemele sunt adăugate într-o ordine lineară). În morfologia non-lineară un nou morfem începe înainte să se termine primul.

Un circumfix este compus din două părți care apar în locuri/poziții diferite. În germană participiul trecut /II se formează cu circumfixul ge- -t, ca de ex. gesagt/spus:

sag- + ge- -t = gesagt

Un Infix apare în interiorul unui alt morfem sau exprimat altfel, îl intrerupe. În Tagalog, lingua franca a filipinezilor, sulat este o rădăcină a cuvântului, care înseamnă a scrie. Infixul -um- îl transformă într-un verb finit, ceea ce abate atenția pe subiect:sumulat înseamnă(cineva) scrie.

Ablaut este o modificare fonemică a rădăcinii fără adăugarea unui alt element. În Europa, limbile germanice au o serie de verbe care formează trecutul prin modificarea vocalei. În engleză trecutul sau participiul trecut/II se formează adesea prin modificarea vocalei rădăcinii, ca de ex. în swim, care la trecut devine swam.

Una dintre cele mai complexe tipuri de morfologie este reprezentată de transfix, care modifică cuvântul rădăcină după un model. În malteză au unele adjective forme radical diferite, dar înrudite, corespunzătoare genului. Pentru aceste adjective, modelul masculin este vCCvC (v = vocală, C = consoană), în timp ce forma feminină este CvCCa.

(Cuvânt-) rădăcină masculin feminin
alb b j d , abjad bajda
negru s w d iswed sewda

Există alte tipuri de construcții morfologice, în care cuvintele compuse, care combină mai multe rădăcini pentru a construi o nouă temă. Cuvântul german {Sprachwissenschaft} / lingvistică, este un substantiv compus, alcătuit din rădăcinile Sprache (limbă) și Wissenschaft (știință).

Unele limbi preferă compunerea pentru a alcătui cuvinte noi, în timp ce altele utilizează mai degrabă alte metode, ca de exemplu, substantive modificate de grupuri prepoziţionale. Englezescul Coffee grinder este un substantiv compus în germană Kaffemühle şi maghiară kavédaraló, dimpotrivă, este un substantiv plus construcţie-grup prepoziţional în link2}franceză (moulin à café) şi în polonă (młynek do kawy).

Reduplicarea este repetarea unui cuvânt pentru a exprima o funcţie gramaticală. În indoneziană se repetă substantivele pentru a indica pluralul ca în buku (« carte ») et buku-buku (« cărţi »). Uneori doar o parte a cuvântului este repetată ca în turcă : beyaz (« alb ») şi bembeyaz (« foarte alb »).

Prin Supletivism se înţelege o modificare totală a unui cuvânt pentru a exprima o funcţie gramaticală. Adesea aceasta are fundamente istorice. În spaniolă se derivează infinitivul sau forma de viitor, respectiv viitorul verbului a merge din verbul latinesc ire, în timp ce forma de prezent-prezentul se bazează pe un alt verb, vadere (a avansa).

infinitiv ir a merge
viitor iré eu voi merge
prezent voy eu merg

Tipologia structurilor morfologice

Limbi diferite folosesc afixele în feluri diferite. Limbile sunt clasificate uneori după tipul de morfologie pe care îl preferă. În limbile aglutinante funcțiile gramaticale precum persoana, numărul sau cazul se exprimă prin afixe separate, care se atașează radicalului/trunchiului.În turcă , de exemplu, evlerimin (« de la casele mele ») se poate desface într-o rădăcină a cuvântului și trei sufixe.

  • ev-
    casă
  • ler-
    plural
  • -im-
    al meu
  • -in
    de la
  • =
  • evlerimin
    de la casele mele

În limbile flexionare, afixele combină mai multe funcții; în cehă, de exemplu, terminația indică numărul plural și cazul genitiv în același timp. Suplimentar se modifică, când se atașează la substantiv dům (« casă »), vocala rădăcinii cuvântului schimbă și rezultatul este domů.

Limbile izolate folosesc mult mai puține afixe față de limbile aglutinante sau flexionare. Pentru a exprima relații gramaticale, ele întrebuințează o combinație de topică și adăugare de cuvinte separate pentru asemenea funcții, care se prezintă adesea prin afixe în limbile cu morfologie mult mai complexă. În vietnameză, de exemplu, timpurile sunt exprimate cu ajutorul particulelor înaintea verbului.

  • Tôi đã xem phim.
    (eu trecut a vedea film)
    eu vedeam un film
  • Tôi đang xem phim.
    (eu prezent a vedea film)
    eu tocmai văd un film
  • Tôi sẽ xem phim.
    (eu viitor a vedea film)
    eu voi vedea un film

Mijloacele folosite de diferite limbi pentru a schimba cuvintele fără a le modifica funcțiile sunt mult prea variate, pentru a putea fi dată aici o descriere exhaustivă. Mai mult, procedeele morfologice, ca și celelalte aspecte ale limbajului nu vor fi niciodată statice, iar utilizatorii limbilor le vor aduce permanent mici schimbări, care pot odată cu trecerea timpului aduna mari diferențe.