Introducere

Semantica este teoria semnificaţiei. Este o disciplină variată care include mai multe niveluri si concepţii ale semnificaţiilor: lexicale, formale, structurale şi funcţionale.

Ea face de asemenea obiectul unor dezbateri animate, pentru că semnificația este mai arbitrară sau pentru a folosi o expresie mai prietenoasă mai convenționalizată decât își imaginează (= Platon). Puține cuvinte( sunete de animale în Lingvopedia) au o semnificație directă ''naturală'', și chiar un limbaj al animalelor poate fi simbolic (albinele comunică prin dans, și balenele au nume proprii).

Un exemplu remarcabil sunt denumirile pentru culori. Deși noi, oamenii, avem același sistem biologic identic pentru vedere, ne deosebim cum împărțim continuum-ul culorilor natural, în culori numite diferit. Limbile diferite au între 2 și 11-12 denumiri simple de culori, unde roșu este prima, care se adaugă la alb-negru, urmată de una sau mai multe expresii pentru tonuri de albastru-verde (Berlin & Kay). Dar nimeni nu este de acord asupra limitelor precise. În galeză, de exemplu, cuvântul glass, care acoperă cea mai mare parte a englezescului"blue/green", în timp ce rusa împarte pe de altă parte albastru în tonuri închisesinij sau luminoase/deschisegoluboj. Și logica descriptivă în expresii e și mai rea: black eyes de la o competiție de fotbal englezească de exemplu devine după meciul retur în Germania diagnosticat ca fiind un ochi albastru. Așadar, care culoare este diagnosticul corect? Trebuie să acceptăm faptul pur și simplu, cum ar spune Wittgenstein, sensul corespunde întrebuințării în sistemul (convenționalizat) al unei limbi. Lingviștii au regăsit totuși o relativă acalmie prin diferențierea lui Saussure între semnificant signifiant și semnificatsignifié : semnul este independent de semnificația sa.(Vezi, de asemenea Limbaj și gândire.)

Semantica vocabularului

Pentru că cuvintele sunt unităţi mici de limbă uşor accesibile, distincte şi recognoscibile, au fost făcute multe eforturi pentru a le defini sau, dacă e posibil să "descrie" (Isidor von Sevilla) semnificaţia link}etimologic. Nenumărate dicţionare, enciclopedii şi proiecte de clasificare confirmă acest fapt. Este un punct de vedere naiv, să atribui fiecărui cuvânt o corespondenţă-referinţă în lumea reală(nonlingvistică), dar asta funcţionează numai pentru nume proprii şi taxonomii biologice, sau- la nivel abstract- aşa numitele cuvinte deictice (care sugerează, fac trimitere) ca eu, tu, ea, aici, acolo, acum, ieri. Cele mai multe cuvinte se referă nu la obiecte sau locuri în spaţiu-timp, ci la noţiuni.Şi pentru că acestea se găsesc în reprezentarea umană, se petrece repede ca doi oameni să aibă aproape reprezentări diferite ale aceluiaşi cuvânt.

Un acces aproape neutru la clasificare este abordarea paradigmatică. Ea funcţioneză independent de referent, de definitţii, de etimologie şi de observaţie, pur şi simplu prin testare, care cuvinte se pot înlocui unele pe altele în acelaşi context. De exemplu ajută contextul "ea s-a aşezat pe....", pentru a clasifica noţiunile fotoliu, canapea, scaun, taburel, bancă ca obiecte asemănătoare(« mobilă pentru şezut »). Şi este mult mai uşor de explicat, ce este un scaun, în ce constă utilitatea lui(pentru aşezarea pe el) decât să vrei să-l defineşti exact (Câte picioare? Dacă câte?). În orice caz fiecare cultură are o reprezentare despre "instrumentul de şedere tipic", dacă este un fotoliu sau o saltea tatami, şi alte mese de stat se descriu cu menţionarea cum se deosebesc de un fotoliu "normal".De ce? Experienţele psihologice sugerează că oamenii structurează concepţia lor semantică regrupând-adunând conceptele în jurul « prototipelor semantice ».Dacă întrebaţi-rugaţi pe cineva să numească un instrument, el va fi într-un procent ridicat, un ciocan, un instrument muzical, de cele mai multe ori vioara, o cifră este foarte probabil 7...dar nu este vorba de telepatie, nici magie neagră. Nu, este pur şi simplu eficacitate semantică, căci este mai uşor să deosebeşti-distingi, decât să defineşti. Copiii încep cu prototipele precum "câine" şi "măr" descoperind apoi ce sunt animalele şi fructele prin învăţare, utilizare, dacă noţiunea X este mai aproape de "câine" sau de "măr". De aceea, la unii copii pentru o perioadă sunt pisicile câini (drăgălaşe şi cu blană), şi roşiile sunt mere (rotunde şi roşii).

Semantica formală şi proprietăţile semantice

Semantica formală se straduiește să reducă enunțurile la propoziții despre situațiile lucrurilor care posedă valori de adevar definite, cuantificări, etc. În mod ideal asemenea propoziții pot fi interpretate cu logică matematică și raționament (Toți politicienii mint & toți mincinoșii comit evaziune fiscală-> dacă cineva își plătește taxele, el nu este politician.

O altă abordare, ceva mai puțin formală, este măsurarea semnificației, de exemplu, când mamiferele se clasifică prin expresii măsurabile ca "mărime" și "periculozitate". Aceasta trimite leii și tigrii într-un colț al diagramei, elefanții și girafele în altul, pisicile și dihorii în al treilea, și șoarecii și lemmingii, în al patrulea. La un nivel sistematic cuvintele pot fi descrise ca ansambluri binare de însușiri semantice« atomice ». De exemplu, se pot descrie vehiculele ca +mobile, -vii, în timp ce animalele sunt+mobile, +vii și plantele -mobile, +vii.

Semantica structurală

Structuralismul a avut o influență profundă asupra semanticii moderne, el consideră limba ca o rețea de relații sistematice. Bazându-se pe principiul compoziționalității (Principiu de construcție), lingviștii încearcă să facă transferul relațiilor semantice cu relațiile sintactice între sensurile cuvintelor. Diferența între a picta o casă roșie și a picta o casă în roșu poate fi dedusă sintactic din topică/ordinea cuvintelor: roșu este parte într-o structură nominală (casă roșie), în primul exemplu, dar o parte de propoziție independentă (casa- roșie - a picta) în al doilea. În mod similar limbile romanice exploatează adjectivele poziționându-le semantic. Așa și in portugheză um cargo pesado o greutate mare, în timp ce um pesado cargo este o obligație grea, sarcină, grijă.

Fiecare știință descriptivă începe cu clasificarea, iar semantica nu face excepție. Un asemenea sistem de ordonare semantic este b}Thesaurus, un altul este s indexul tematic al bibliotecilor. Resursele lingvistice moderne ca WordNet și ontologiile deosebesc între relații, ca de exemplu:

  • "X este un Y" (X=hiponim, Y=hipernim), de exemplu șahul este un joc
  • "X este opusul lui Y" (antonime), de exemplu urât vs. frumos
  • "X este o [constitutivă] parte a lui Y" (meronimie), de exemplu roată și mașină

Dar pentru că limba este parțial anarhică, nu se poate semn de egalitate între ontologiile lingvistice și cele biologice, iar ele pot varia în funcție de limbi. De exemplu, delfinii, din punct de vedere biologic sunt mamifere, dar în multe limbi, ei sunt pești, și cartofii franțuzești/englezești sunt legume , cei germani și danezi nu sunt legume.

O alcătuire semantică plină de sens pedagogic este un câmp lexical, în care sunt listate de exemplu cuvinte ale corpului, cuvinte despre golf sau despre cai. Uneori un câmp lexical corespunde unei clasificari de tipul« X este un Y » (de exemplu , profesiile . Dar adesea nu sunt limitate cuvintele unui câmp lexical, nici la hiponime, nici la clase de cuvinte/lexicale. Astfel conține câmpul lexical cal nu numai pur sânge, armăsari, iepe și cai și rase de cai germane, ci și obiecte (ca șei), părți ale corpului (copite) și activități (a crește, galop, a necheza).

În mod tradițional ambele registre de inventar, Wordnets și câmpuri lexicale au fost construite de mână/manual, și anume de lingviști care s-au sprijinit singuri pe propria lor experiență și cunoaștere. Această oarecum subiectivă metodă a fost între timp îmbunătățită și uneori înlocuită de surse bazate pe computer(colecții uriașe de texte electronice) analize și statistici automate gramaticale. De exemplu, există câmpuri lexicale generate automat, sub forma de rețele de co-ocurență (Leipzig Wortschatz), dicționare relaționale (DeepDict, Sketch Engine). ele extrag automat, de exemplu ce un cal(a) poate fi [sălbatic,închis, de lemn, troian], (b) poate face [a necheza, a galopa, a tropăi] sau (c) ce se poate face cu el (lega, țesăla), analizând simplu propozițiile în care cuvântul cal are funcția sintactică de cuvânt cheie al unui grup nominal , de subiect sau complement direct.

Semantica funcţională

Cele mai multe sisteme de clasificări, care au fost descrise mai sus, urmează afirmației lui J.R. Firth 1957, că un cuvânt se înțelege/recunoaște după cel pe care îl însoțește/acompaniază. Cu alte cuvinte semantica este despre folosirea cuvintelor și despre sistemul lingvistic. În ceea ce privește învecinarea, este de spus că cuvintele adiacente se asociază sub formă de collocations. Unele colocații sunt fixe 100% și pot fi gândite ca o unică unitate semantică(big bang (explozia inițială), a lua loc), în timp ce altele sunt anume compuse, dar nu fixe/stabile (înalt munte, crescută temperatură, înaltă ținută morală, înaltă trădare).

Dar asocierile de cuvinte nu se limitează numai la colocații. Verbele în mod special au puncte de racordare semantice pentru aserțiunile lor sintactice. De exemplu, a mângâia dispune de o plasare a subiectului pentru un agent (uman) și de o plasare a complementului direct pentru o entitate « animată »(persoană, animal sau parte a corpului). Se poate spune, că în "Peter o mângâie pe Jane" Peter are rolul semantic de agent (Agens) și Jane fiind animată de Paciens (care primește acțiunea).

Un mod elegant de a explica o metaforă constă în a o considera ca o întâlnire-coliziune a tipurilor de segmente semantice şi cele care le ocupă-umplu, unde în mod obişnuit, acestea, ultimele forţează, în general, o interpretare metaforică. De exemplu, are loc un transfer teoretic de vivacitate la concepte inanimate, când un poet vorbeşte de un vânt de seară cald care îi mângâie-dezmiardă pielea lui goală (vânt = AGENT), sau că degetele unui muzician dezmiardă curbele chitării sale(chitară = EXPERIENCER).

Desigur, o viziune funcţională a semanticii nu trebuie să interacţioneze numai cu sintaxa, ci şi cu pragmatica şi lingvistică socială. Astfel semnificaţia-sensul pragmatic-ă (în paranteze drepte) a exemplelor aici jos prezentate nu este exprimată explicit şi nu poate fi dedusă decât din context pragmatic :

Te aștept la intrare, în hol [=Te aștept, nu pierd vremea]

Ai încetat să o înșeli pe prietena ta? [= tu ai înșelat-o înainte]

Manipularea semnificației pragmatice este atât o artă, cât și o puternică armă lingvistică. De exemplu, are greutăți sărmanul flăcău în ultimul exemplu în a răspunde cu Da sau Nu. Umorul, în special ironia poate fi adesea obținută, dacă se propune mai întai o interpretare, și apoi semnificația unei afirmații se schimbă modificând contextul prin aceasta o afirmație pozitivă se transformă în una negativă.

Brazilia este ţara viitorului [- şi va fi mereu]

Ce credeți despre democrația dine Zimbabwe? [- Eu cred că ar fi fost o idee bună]

Africa a fost decolonizată într-un mod democratic: un bărbat - un vot [- o dată]

În sfârșit, alegerea formelor lingvistice specifice poate fi dictată de constrângeri sociale. Japoneza , de exemplu are multe moduri de a spune Eu, de exemplu formalul watashi, colocvialul washi (pentru bărbați) și drăgălașul atashi (pentru femei). O complexitate sociolingvistică franceză de dată recentă este abrogarea adresării politicoase a femeilor necăsătorite cu Mademoiselle (Domnișoară), astfel încât au rămas Monsieur (Domnule) și Madame (Doamnă). E de înțeles că multe doamne au fost supărate, percepând ca o depreciere cu acest mănunchi de insușiri semantice : +bătrână, -sexy.